Casa bătrânească de la Ciumărna

Actualizată în: Sept. 14


Doamna Grațiana Pop locuiește în Ciumărna lângă biserica de lemn. În ziua în care am vizitat-o pentru a fotografia casa părintească pe care o îngrijește și pe care a amenajat-o ca muzeu al satului, ne-a întâmpinat pe pod, îmbrăcată în costum popular și ne-a condus pe o străduță ocolitoare până la casă. Casa ar putea data din jurul anilor 1930 și se află în curtea casei fiului dânsei, în fața unei construcții moderne ridicate ulterior.

Vă invit să lecturați în rândurile de mai jos povestea casei spusă de către proprietară colegilor mei, însoțită de imagini pe care le-am realizat în timpul vizitei.



Grațiana Pop, meșter popular:


„Casa o fost a părinților mei.

Tata o fost născut în 1904. Fiind doi frați, cu pământ puțân, n-o avut șansă să trăiască aici, ce s-o dus în București la lucru: mama o fost sclujnică la on boier și tata la o fabrică de pâine, purta pâine pân oraș. Ei acolo o stat 8 ani de zâle. Tata o fost dată avans să-și cumpere o prăvălie în București. Părinții le-o reproșat că vor să rămână acolo în loc să vină acasă că iei sunt bătrâni și nu au cine-i îngriji. Ei o vinit acasă, și o pierdut avansu, mi-o spus mama, și i-o dat la bătrânu Pop Ioan bani să-i facă casă în sat. O cumpărat grădina asta și să-i facă casa și să-i deie cheia în mână. Ei în timpu ala o stat în București și bătrânu le-o făcut casa lor.


Mama s-o născut în 1912, o rămas orfană de părinți de mnică. Tata ei o murit mai repide, și mama ei - când ie o avut on an. Zâce că i-o povestit cineva cum merea și o sujea pă mă-sa moartă jos, că nu știea că o murit. Pă ie u-o crescut două surori de-a ei mai mari, și pă fratile ei, care avea 4 ani l-o dus în Lupoaia la o mătușe care nu avea copii, de suflet. Mama lui tata, neavând fete, numa doi băieți, o mărs la surorile mamii și le-o zâs: -Nu-mi dai mnie fata asta s-o cresc pântu Găvrila mneu?, când o avut 14 ani. O dus-o și o crescut-o ca pă fata ei. O lăsa-ot să margă în șezătoare și o vrut să o fure on fecior. Și așe s-o luat ei lolaltă.



Casa bătrânească din Ciumărna.

Casa îi cam dinainte de 1930 și în 1943 când m-am născut io era gata și moara. Mi-o povestit mama cum o vinit nemții și o legat caii la lădoaile cu grău, că ei o avut moară, nu de apă, că aveau cu motor, cu căzan, cu lemne. Rușii o vinit păstă nemți și o dat cu on tun în colțu di la moară și di la casă. Nemții o tăieat gâște di pă la tăte vecinile și le-o pus pă femei să le frigă și să le mânânce.


El o fost primar pă timpu ungurilor în sat, în 1944. Dacă o fost morți unguri, l-o luat pă tata cu baioneta și o zâs că în 24 de ore pă tăte mormintile ungurilor să fie răsădit flori.

Pă părinții mnei i-o chemat Ciurbea Gavril și Ana, a lor o fost casa. Mama n-o făcut școală defel că dacă o fost crescută de surori o stat numa la vaci, n-o știut să scrie.



Io m-am născut în casa asta. Noi am fost patru frați: unu-i din 1930, altu din 1941, io din 1943 și mai am on frate mai mnic, din 1945 născut. Toți ne-am născut în casă cu maoșă. Casa îi neschimbată de atunci. Numa jamurile di la casa di cătă ogradă le-am astupat; de acolo să vedea moara di pă jam și batoza de trăierat și cazanu de pălincă. În casa di cătă ogradă avem ungheț, îi și amu, că dacă io am avut 3 frați io nu m-am putut culca cu ei și io tăt în ungheț m-am culcat până m-am măritat. Lângă ungheț aveam on scaun, mi-o făcut tata on scaun, ala-i și amu acoale și păstă el aveam on strujac, că era prea mnic unghețu și nu-ncăpeam. Unghețu din tindă îi mare și acolo aveam strujac și acolo mai durmaem cu fratele mai mnic.



Nu uit în veci când o vinit odată niște feciori pă didic din Stâna și io durmeam în ungheț și o vinit mama: -Hai, scoală-te de acolo, că o vinit feciori la moară și te tăt întreabă.

Tăți durmeam în casa di cătă moară: mama cu tata înt-on pat, frații mai mari în alt pat, io pă o laiță și fratile mai mnic în ungheț. Fratile ala mai mare avea și pat afară vara, pă prismă, și mulți bătrâni durmeau în poiată, acolo aveau pat, acolo cu vitele, că era cald și iarna și vara. Iară alții, foarte mulți durmeau în pod, vara.



Casa are prispă în partea din față și pă o laterală, cea către drum. Din prispă să intra în tindă și din tindă în camera mândră, di cătă drum și în casa în care stam, di cătă moară. Podelile di pă jos din casa mândră și amu-s bune, că nu prea s-o stat acolo, și podelile din prispă mai sunt o parte bune și în camera di la moară îs mai strâcate podelile. În tindă o fost tăt podele pă jos, da s-o strâcat. Fecioru mneu după ce s-o căsătorit o stat aici, în casa asta, până o făcut copii, apoi s-o mutat la Zalău. Mama o murit în 1988, și cam până în 1985 o stat în casă. Apoi, din 1991, o stat Marius până prin 1996. Apoi m-am ocupat io de întreținerea ei.



Păreții îs din bârne și pământ bătut și liptit pă jos. Să punea pleavă, să aducea pământ di su Ciogaș, că îi pământ mai arinos și balegă de vaci și pus pleavă, aceie leagă. O frământa bine cât cu sapa, cât cu pticiorile, și să bătea pământu ala acolo și așe s-o făcut păreții. Fundația îi de piatră, o adus din pământu nost din Bertileu. Acolo era carieră de piatră, de acolo să aducea. Piatra să aducea cu carăle, cu cai, cu bivoli, cu vaci, cu ce o avut. Piatra ceie era bună în zâd, da la soare să sfărămițează, așe spuneau oaminii. Între pietre să pune pământ, să făcea maltăr de pământ. Casa îi acoperită di la început cu ciripuri, di la Jimbolia, tăt alea-s și amu.



Lemnu îi foarte tare, nu are nicio carie nici amu, zâce că-l opăreu. Zâce că lemnu nu să taie când începe să musteză, în februarie să taie, până n-o început să deie mustu ala, că dacă are must, face carii. Atunci oaminii știeu că aveau pădurile lor. Îi lemn de stejar și trebe să știi când îl tai, să-l uști și apoi să lucri cu el, că dacă nu, să îndoaie, dacă nu-i uscat. Vopseaua în ulei nu-i bună la lemn, că nu-i dă aer, și putrăzește.



Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica - București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.


Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.



64 afișare0 comentariu