Casa Biriș. O căsuță albastră dincolo de un gard de lemn / Meseșenii de Sus

Actualizată în: 8 nov. 2021

Am plecat din Meseșenii de Sus cu un mare entuziasm vizavi de scrierea acestei povești. La ambele vizite am fotografiat mult, de fiecare dată mi-au atras atenția gospodării noi de pe străzile întortocheate ale satului, la care nu puteam să nu mă opresc și să le fotografiez.


Doamna Țurcaș Floare ne-a fost ghid mie, Alexandrei și Dorinei. Ne-a întâmpinat la poartă. Prin fața casei lor trece valea, care acum e betonată, după noile preferințe estetice, total neprietenoase cu natura, dar tot mai întâlnite în multe alte sate. Ne poftește în curte pe sub un cer de viță-de-vie care acoperă aleea de la intrare, și care conduce spre bucătăria de vară și șură, în fața cărora ciugulesc liniștite câteva găini. Lângă ele, sunt scoase în curte două ciubere (butoaie) de lemn din care tocmai au fost golite prunele. Doamna Florica ne servește cu o cafea, pe care alegem să o bem afară. Povestim despre viață, despre cei șaisprezece frați ai săi, despre anii în care a lucrat în învățământ și despre pasiunea sa pentru colecționarea obiectelor vechi. Fetele beau cafeaua relaxate în lumina caldă a soarelui de octombrie, în timp ce eu amestec în ceașca de porțelan, la umbră, ascultând-o pe doamna Țurcaș, care îmi amintește mult de profesoara mea de istorie din liceu.



Muzeul sătesc. O căsuță albastră dincolo de un gard de lemn.

Suntem conduse apoi înspre Casa Biriș, o casă pe care Fiii satului Meseșenii de Sus, formată dintr-un grup de consăteni, printre care se numără și doamna Țurcaș, a primit-o pentru câțiva ani ca spațiu provizoriu pentru muzeul sătesc. Toate obiectele adunate în casă au fost primite ca donație. Nu e vorba de o instituție în spate, lucrările și întreținerea casei au fost toate realizate ori sub formă de ajutor din partea comunității, ori din banii oamenilor.

Casa, construită în 1941, e ridicată pe fundație de piatră și bătucită cu pământ, formată din tindă și cameră de locuit (casa dă la drum), ambele murluite cu pământ și bălegar și mnierăite (văruite în albastru, specific caselor țărănești din secolul XX, din zonă) , și un tărnaț în partea din față a casei.



Trebuie să recunosc că mi-a depășit așteptările. Mă așteptam să văd un muzeu sătesc tipic, sufocat de obiecte ”unele peste altele”, doar ca să fie cât mai multe lucruri expuse, dar mă bucur mult că am găsit altceva. Am găsit o căsuță albastră dincolo de un gard de lemn, lângă care păștea o turmă de oi (o imagine destul de idilică), amenajată foarte decent, îngrijită și care mie mi-a transmis un sentiment foarte plăcut odată ce am pășit în interior. Era cald, soarele intra pe fereastră și lumina pământul bătucit de pe jos, și spăcelele puse pe umeraș după ușă, care se reflecta apoi pe fața doamnei Țurcaș în timp ce ne prezenta încăperea.



Alexadra ia în mâini mânecile spăcelelor în timp ce eu mă învârt să fotografiez războiul de lângă fereastră și cuptorul de pământ de pe peretele comun, care se continuă în camera de la drum. În locul în care cândva dormeau copii, acum sunt puse la uscat plante pentru infuzie. În jurul meu se vorbește despre cusături și elemente specifice zonei. Doamna Țurcaș deschide, deci, lada de zestre ca să ne arate zadia bărbătească cu inițialele Ț. I. și căței cusuți, stilizați, după cum era și numele satului în trecut - Cățălu Românesc.


„Casa a aparţinut familiei Biriș (Biriş Petre şi Veronica, căsătoriți în 1939). Biriş Petre a primit grădina moştenire de la părinţi, cu ocazia nunții, şi în 1941 a început construcția casei: atunci s-a pus grinda, an care apare scrijelit în grindă. Au respectat obiceiu timpului; casa este făcută din pământ bătut pe fundaţie de piatră. Piatra a fost adusă de la Groapa Mare, de pe Meseş, acolo este o coaste şi o vale cu mulţi bolovani.

Casa s-a făcut cu clacă: se chemau şi douăzeci de care cu bivoli şi cai. Fundaţia să săpa până se dădea de pământu tare. Făceau şanţ, îl umpleau cu piatră şi făceau mortar din lut amestecat cu ceva nisip. Când băteau pământu pentru pereţi, aveau o tehnică specială, ca să le dea duritate. La interval de douăzeci, treizeci de cm puneau rude de carpen, lemn tare pe care-l băteau acolo, să fie mai rezistent. Păreţii erau groşi pentru a păstra căldura. Casa a fost acoperită cu „ciripuri” (ţiglă) de la început.

Când să construieşte casa, în fundaţie să pune ban de argint şi o scrisoare cu numele proprietarului şi deasupra uşii de la intrare, pe tocul uşii, puneau un cuţit mare care era îngropat în tencuială, ăla rămânea acolo. ”


„Casa are două încăperi: prima, numită tindă, în care stăteau de obicei vara, şi din tindă să intra în casa di cătă drum, care era casa mare, în care stăteau de obicei iarna, cam de cinci pă cinci metri, deci era mare. Camera era folosită şi la ospeţe şi de sărbători, de Crăciun, când erau mulţi colindători. Pentru că familia nu avea decât un fecior, casa mare mai era lăsată fetelor din sat să organizeze şezători. Casa este prevăzută cu talpă, care se întinde pe toată partea din faţă a casei. Casele acoperite cu paie aveau talpă şi pe laterala casei de la drum. De pe talpă se intră în pod; talpa îi lipită pe jos cu pământ, și are herede din lemn şi stâlpi.


În tindă are amenajat cuptoru de pâine pe care l-a umplut deasupra cu pământ, să fie neted, ca o vatră, ca on „toltiş”, unde puneau oalele cu mâncare. În tindă stăteau vara şi înainte de Crăciun să mutau în „casa mare”, până după Paşti. Tinda era destul de mare faţă de alte case. În tindă a fost cuptoru şi era fiteu în casa mare, şi ungheţ.”



„Familia a stat în casă până prin anii 1970. Bătrânul Petre a murit în 1967 şi apoi a murit și bătrâna. Copilul Ioan, căsătorit fiind cu Maria, după moartea părinţilor s-a mutat în altă parte. Când s-au mutat, o parte din lucruri le-au depozitat în podul casei, şi le-au închis cu lacăt. În casă a rămas o parte din mobilier: patul, lădoiu, masa, lada de zestre.” povestește Țurcaș Floare.



Expoziția din școală


La mine în sat s-a închis școala de aproape 10 ani. În timpul ăsta, în Meseșenii de Sus pe lângă faptul că școala funcționează în continuare, s-au alocat două săli, una pentru expoziția permanentă de piese de uz gospodăresc și obiecte țărănești, și o alta pentru lectură. Îmi imagiez că expoziția nu e foarte vizitată, din păcate. Eu nu știam de aceste locuri până acum și trec pe lângă Meseșeni de fiecare dată când merg la Zalău. Nu știu ce se va întâmpla cu acest loc în viitor. Nu știu pentru cât timp doamna Țurcaș și oamenii din jurul său vor putea să mai aibă grijă de casă și cât poți să mai fii motivat de pasiune, dar dacă aș fi primăriță și aș avea două case-muzeu (Casa Biriș și muzeul de școală), o casă țărănească îngrijită (Cula cu măgarii), un atelier de sculptură (fam. Vanci) și atâtea case vechi și șuri, toate într-un singur sat, făcute pe cont propriu de săteni, aș încerca să le ofer sprijin și să atrag atenția asupra lor.


Știu că sunt, poate, multe muzee sătești în țară, în care sunt expuse piese de port popular și obiecte de uz gospodăresc, știu că multora poate li se par toate la fel, dar mi-a rămas în minte o discuție cu Alexandra, în care vorbea despre importanța acestui gen de colecții personale și case pentru că adăpostesc un număr impresionant de piese textile, mobilier, unelte șamd, care din diferite motive nu au ajuns la muzeele mari.



Atelierul de sculptură a lui Gheorghe Vanci

Alături, soția Florica are amenajată o încăpere țărănească cu țesături și piese de mobilier:



Ultima oprire a fost la pălincia din sat, la un ”pahar de vorbă”.




Le mulțumim din suflet pentru primire și ospitalitate doamnei Țurcaș și soțului său, familiei Vanci și gazdelor de la pălincie!



____________________________________


Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica - București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.


Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.





177 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate