Viața, natura și casa. Despre Casa lui Fănuță din Cizer


M-am tot gândit cum să scriu acest text, dar de fiecare dată ajungeam în același punct. Dacă ai fost aici înainte și ai revenit acum nu poți să nu vezi cât de strânsă este legătura între om și loc. Nu pot să scriu despre casa asta, dragă mie, și să trec cu vederea faptul că tocmai am văzut Casa lui Fănuță cum pare că începe să moară.


Mi-a fost mai greu să pornesc acest articol. Am fotografiat casa acum câteva săptămâni, am pus imaginile de-o parte și mă reîntorceam la ele tot la câteva zile. Pentru a-mi confirma unele idei din carnetul de notițe, m-am așezat la birou și am făcut câteva search-uri pe Google înainte de a scrie. Conform rezultatelor, Casa lui Fănuță a fost reamenajată în cadrul unui proiect derulat de Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj tot printr-o finanțare AFCN. Plăcuța de la intrarea pe talpa casei sugerează acest lucru - „Acasă, ca demult”. Citesc impresii ale vizitatorilor dinaintea mea, de anii trecuți, și parcă sunt scrise într-o altă viață a casei.


Florica Criste - Rapsod și meșter popular. 2021

Doamna Florica Criste este rapsod popular, colaboratoare a Televiziunii Române, Radioului Național, Hora TV, a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și o sursă importantă de folclor muzical local pentru unii interpreți din zonă. Îmi povestește despre cum a ridicat o sală întreagă în picioare la București, nostalgică și bucuroasă încât pare că trăiește momentul în timp ce vorbește. Este perioada din viața sa la care revine mereu în discuțiile cu cei care o mai vizitează.


O cunosc pe proprietară de câțiva ani, am fotografiat casa și în trecut, am înregistrat-o pe doamna Criste cântând – are o voce extraordinară, puternică, zguduitoare.(vezi video mai jos) Anul trecut mi-a spus că a căzut puntea de pe valea din fața casei, care face accesul din drum la casa țărănească muzeu și că i s-a promis ajutor, că se va repara. Acum, după un an, puntea era tot căzută. Am intrat în curtea ei, de lângă, și am strigat, dar nu a răspuns nimeni. Știu că nu prea pleacă de acasă, așa că am pornit spre un vecin să-ntreb unde o găsesc.


Am găsit-o în grădina de lângă casă, aplecată deasupra unui strat de cartofi, roșie și udă la față de la căldură. Merge în botă, încet, din cauza accidentului auto de acum vreo 10 ani. Își ridică cu greu picioarele și o împiedică iarba mare care se încâlcește în pași. Înaintez să mai fac cărare și o aștept. De anul trecut, de când a rămas văduvă, urzicile și buruienile au pus stăpânire pe gospodărie. Arată înspre șura din stânga unde avea capre și cai de care avea grijă bărbatul și înspre urzicile care au cucerit toată curtea, așa că Valer și Emil au cosit și greblat curtea casei în care locuiește doamna Criste, curtea casei muzeu și calea de acces între cele două pentru că nu mai era altă cale de acces decât prin urzici sau prin vale. Pentru efort, au fost răsplătiți cu zmeură și mure care au crescut abundent în spatele casei.



Mai ține acum un câine și o pisică ce a apărut peste noapte în curte și a tot rămas, și căreia îi plac bobițele pentru căței. Are o vecină care îi aduce lapte la poartă, pentru care a făcut un sistem improvizat de pus flaconul, și cineva care îi mai face cumpărăturile. Din capăt de pe Susani (așa se numește zona în care locuiește) până în sat e cale lungă și mașini nu prea circulă.




L-am văzut anii trecuți de câteva ori pe soț primind seara caprele de la păscut, treceau sărind prin apa din vale și intrau în turmă în curte. Făceau zumzet mare, behăiau și sunau clopotele atârnate de cureaua de la gâtul lor ca și cum ar vesti un mare eveniment. Fănuță, nepotul de doar 4-5 ani, fugea înaintea lor ca un adevărat păstor de animale, știa tot ce trebuia făcut – ca un om mare. Casa-muzeu a fost botezată după el, din dragoste mare pe care i-o purtau bunicii. Acum locuiește cu mama în străinătate.


Fănuță în curtea casei bunicilor. 2017

Am mers spre casă pe cărarea nou făcută, iar doamna Florica a venit din urmă să ne deschidă ușa. La intrare, pe câteva frânghii, sunt agățate imagini din cadrul taberei de fotografie (vezi aici) realizate aici, dintre care unele cu soțul. Casa nu mai e chiar așa cum mi-o aminteam. Pereții au început să se crape, sunt găuri în acoperiș, iar lucruri ale casei sunt amestecate cu alte elemente de recuzită lăsate în urmă de cei care au înregistrat videoclipuri aici și peste care s-au așternut straturi de praf.



Fiind acum, în iulie 2021 în curtea casei Floricăi Criste de la Cizer, parcă imaginile și articolele din online sunt din altă viață a casei. Îmi e greu să înțeleg cum o asemenea casă, și un rapsod și meșter popular precum Florica Criste nu sunt ajutate de către comunitate sau instituții pentru a depăși starea această de dispariție și moarte treptată a casei. Nu cred că greșesc când spun că este o responsabilitate comună, umană în primul rând. Oamenii veneau aici să filmeze videoclipuri, să organizeze evenimente și proiecte, să culeagă folclor muzical ... și nu pot să nu mă gândesc cât de puțin a primit casa în comparație cu cât a oferit.


Proprietara, din păcate, e evident că nu mai poate să se ocupe singură de casă. Viața, boala, natura pun stăpânire pe acest loc, dar e impresionantă speranța cu care doamna Florica îmi povesteșe despre planurile de viitor cu privire la casă.

Și aici vine întrebarea – ce se va întâmpla cu casa în următorii ani esențiali pentru salvarea ei?

Această casă, împreună cu persoana care trăiește în ea, merită să primească ajutor din partea celor care au fost aici sau care apreciază astfel de locuri și oameni, cu atât mai mult cu cât doamna Criste a făcut apel la sprijinul cunoscuților.


Laitmotivul acestui proiect pentru care scriu și eu acum, este ideea de case vii. Am luat această sintagmă folosită și răsfolosită ca pe o întrebare la care să încerc să îi găsesc un răspuns.

Ce înseamnă o casă vie?

O casă mai este vie atâta timp cât mai are un om care să doarmă în ea și care să o încălzească iarna.

O casă nu mai este vie fără om.





O istorie a casei

cu cuvintele doamnei Florica:


„O fost în 1886 construită, da numa cu o cameră cu tărnaţ pă două părţi: cătă răsărit şi din jos, cătă vale. Are tărnaţ cu herede. În 1942 s-o însurat ultimu fecior din casă şi o început să aibă copii. Bătrânu o fost Ilea Cudur, și cel care o rămas în casă o fost Crăciunea Ilii lu Cudur. El u-o modificat şi o făcut şi tindă la casă.

Femeia care o locuit aici, Măria Crăciunii Ilii, a cui o fost casa, o fost soră cu bunica mea din partea mamii.


Prima dată o fost făcută numa o cameră şi tărnaţu în partea din faţă şi pă o lature şi o fost acoperită cu paie. În capătu tărnaţului o fost cuptoru. 22 de ani n-o stat nime în ie după ce o murit bătrânii. Crăciunu Ilii tăt merea la coasă şi cosea la cineva care lucra la ţiglă la Jimbolia şi aceia în loc de plată i-o dat ţiglă şi i-o adus-o până acasă și așe o acuperit casa asta.


Măria Crăciunii Ilii o fost moaşa satului, ştia să ajute femeile când năşteau, ştia să închine coptilu, de tăte femeile o chemau. Între jamurile astea două este un podişor ascuns în părete. Aici îşi ţânea bătrânu ţâgările şi banii. Pă târnaţ este „oblac”, adică intrarea mâţului în tindă.

Cuptoru o fost în tindă, da gurai-o fost în cameră. Avea on ptic de vatră, și acolo să culcau doi prunci, între cuptor şi părete. Heredea îi balustrada, peretile ala până la jumate. Înainte era numa tărnaţ cu talpă. Heredea era pântru uscatu hainilor când îi vreme ploioasă, pântru uscatu poamilor, uscat plante pântru leacuri, ori lemne de cuptor. Vara, bătrânii îşi făceau pat de jitei (nuiele împletite), și durmeau pă leasa ceie. Şi afară şi în tindă era leasa pântu caş, suspendată de grindă, sus. Vara mai scotea belceu şi râşniţa de piatră pântu păsat. Sarea o zdrobdeau în râşniţă. După ce apuca coptilu să steie în pticioare, era o bortă unde-l punaeu...


Casăle bătrâneşti în Cizer erau cu tindă, o cameră şi târnaţ cu herede sau nu. Apoi, mult mai târzâu, o apărut casăle cu două camere: una de tătă zâua şi una de sărbătoare, aia cătă drum.


Hereada era din lemn şi bătută cu tină. La fiecare grinzauă apar nişte crestături şi tăte crestăturile îs la fel. În tindă erau rudile pântu haine, iară în casă - numa pântu șterguri de bucătărie,ori prinzarea în care să puneu tăieţăii. Pă grindă să țânea bodilarăşu cu banii. Din tindă era intrarea în pod. Tavanu era din scândură, şi era grinda căsâi, pă tătă casa, grinda mai jos, care le ţânae pă tăte, ala-i brăcinaru căsâi. Aia îi din goron; să folosea forte mult cer, că aveau pădure. Arin să folosea la umplutura la păreţi. Erau şoşi, și între şoşi să bătea tină cu turmătă, cu paie, pământ mai arjăgos, că ieste o râpă de unde aduce lumea. Pă deasupra foloseau pământ mai nisipos, amestecat cu on ptic de var, ca să leje on ptic, să putem vărui. În tindă şi-n casă era fereastră oarbă pântu ulcelile cu lapte, pântu oală cu unsore ori ceie cu silvoiţă.


Fundaţia la casă era din pietroci din vale. Acoperişu – cornii mari, apoi să împletea nuiele de mesteacăn, apoi să punea paie. Nuielile susţineau paile de secară şi erau care puneau şi de ovăs.


Tăte casăle îs făcute cu faţa către răsărit, că trăbuiea și să scoale oaminii cu faţa către răsărit. Era şura, și lângă şură era on coteţ. Gănile erau deasupra coteţului porcilor. Tătdeauna era îngrădită gospodăria cu gard împletit de carpăn sau de băglin. La curte i să spune ocol şi în spate iera grădina. Heredea să închide cu roștei.

Uşile şi ferestrile să făceau din lemn, de on meşter din sat. Gardu avea poartă pentru intrarea în ocol, vraniţă, că intrau prin vale: asta îi valea Crasnei.

La temelie să pune cap şi labe de capre şi trăbuia să taie o ghină când să apucau de casă, şi labile şi capu să puneau acolo. Când să găta, să punea ciuci în vârf şi busuioc.


Să făcea cu clacă, să plătea meşteru cu zâle de lucru, la coasă, la fân, la pădure, cu vecini şi neamuri. Cuile erau din lemn de băgrin. La oricare casă găseşti boci de băgrin pântu colţii de la greblă. Grebla să făcea din băgrin, colţii,că aceia nu să rupeau. Bocii să foloseau şi la cuie de legătură. Clei să făcea pântu vase, la cofe; să lua clei di pă prun şi să toptea şi să lipeau vasăle din lemn. Clacă să făcea şi la liptit şi la văruit.

Să făcea primă neagră, jură îi zâcea, pă din jos de casă. Hambaru să punea pă târnaţ, apoi s-o pus în şură, iară deasupra şurii era coteţu porcului.


În casă erau laviţă pă capre, paturi, blidar sau podişor în părete, o laviţă mai lungă unde să punea canta cu adâlmoc ori busuioc, și scaun cu spate şi de alea mnicuţă, şi două sau trii paturi, masă cu puiuc, linguraru şi rudile: pă una să punea hainile de sărbătoare, pă alta hainile de lucru, pă alta să puneau saci, lipideauă; şi mai iera lada de zestre. Războiu să punea în casă.”



- Florica Criste și nepotul Fănuță (Ștefan), septembrie 2017


Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica - București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.


884 afișare0 comentariu