Femei care duceau în spate o întreagă lume. Cosma Nazarica (1934-2020)

Actualizată în: Febr. 16



A murit bunica, sau mama buna, cum se spune aici la granita dintre tinutul graniceresc romanofon si Nosnerlandul sasesc. A prins un secol prea incarcat de istorie nebuneasca si s-a dus, incet, in anul ciumei.


In mod absurd, tarancile generatiei ei, femei care duceau in spate o intreaga lume, sunt figuri in general anonimizate. Mutau muntii in mod metodic si din piatra ramasa de la mutat faceau arhitectura vernaculara care ar mai trai niste secole daca nu ar fi pasiunea distructiva a zilei. Cand treci prin satele Bistritei si mai vezi vechile suri si case cu zidurile laterale netencuite facute din mii de bucati de piatra verzuie ansamblata ca un megapuzzle sau fatadele cu structuri de lemn parca crosetate in forma de sipca, sa stiti ca acolo au lucrat ele cand erau tinere, atunci cand nu roboteau pe coline cu unelte neschimbate din anul 1700.


Dupa anii "cotelor" din anii 50, cand au fost practic jefuiti de regim, au cazut din nou in picioare. "Ochii te sperie, mainile te bucura," zicea in fata unui lan care trebuia secerat cu mana si apoi pusi snopii in clai de dus la batoza steampunk Deutz din 1909 care inca mergea impecabil. Cumva, dupa ce hranea sapte guri (cu ceea ce azi am zice ca era mancare bio-gourmet) scotea surplus din cele 4 hectare de pamant si il vindea prin pietele taranesti, adesea megand cu trenul pana la "piata domnilor" din Vatra Dornei reusind sa arate intotdeauna ca intr-o carte postala cu fustele ei studiate si sortul chezaro-craiesc.


Mama buna s-a nascut in satul Prislop/Pripas, langa Nasaud, sat unde are loc actiunea din Ion a lui Rebreanu. A trait acolo toata viata, ducand o viata organizata si rotunda, intr-o comunitate extrem de solidara, in care mai existau vechile vecinatati ardelene, ritualuri care mergeau ca ceasul, si zeci de moduri destepte de a fenta coltii istoriei si de a prospera in sens durabil si cuviincios. Crutati de colectivizare dar deschisi la nou, si-au creat un palimpsest care amesteca ruralitatea randuita a perioadei habsburgice (isi pietruisera singuri drumul prina anii 50, cu piatra din Somes imbinata la perfectiune) cu modernismul perioadei socialiste. Colinele si padurile din jurul satului sau, din care se iteau biserici facute de romani greco-catolici si sasi luterani in stil neoclasic si gotic existau inca in era Holocenului neatins.


A crescut, la propriu, doua generatii de nepoti. A facut cu familia ei trei case mari fara a avea salariu propriu-zis si, dintr-un pamant care era atat de prost incat nici macar nu l-au colectivizat, scotea rosiile si ierburile pe care o sa le visez toata viata. In anii 40-50 cara cu carele cu boi piatra fasonata de bunicul in cariera ('baia") saseasca din Dumitra/Mettersdorf bei Bistritz si facea cu familia extinsa case incapatoare cu grinzi si tavane inalte, ca la vecinii sasi, case de care ti-e dor o viata.



Era "hohkomandant", cum se zice inca pe acolo, cu memoria lunga a armatei din dualism, adica avea o autoritate care tinea sub mana ei un santier de barbati. Nu te puteai pune cu hohkomandantul Nazarica mai ales cand venea vorba de terminat munca la timp sau cand uitai cum sa iti tii spatele drept. Calvinista asumata cu munca, era de o cochetarie totala si pe nepoti nu ii slabea din critica vestimentara. Camasa trebuia sa cada bine si in zilele de cosit. "Intre ouamini" se iesea doar cu haina de catifea neagra bine croita.


Romana nord-ardeleneasca a generatiei ei era delicioasa, atat de plina de cuvinte maghiare si sasesti ca trebuia subtitrata pentru musafiri. O limba care ramane latina copilariei mele si care incet-incet se duce si ea. Heute, bild, marhai, bolda, duhana, ferhang, rais, porodici, hirisa, ocos...Ca in cea mai mare parte a Ardealului, a crescut intr-o lume cat se poate de multinationala, in care romanii, sasii, maghiarii, evreii si romii traiau in culturi foarte distincte si totusi parte a aceluiasi terroir regional presarat cu paprica si tarhon.


Scotea saptamanal din cuptorul cu lemne o paine/pita enorma cu coaja groasa din care tot taiai o saptamana si nu se termina. II simt si acum aroma in nari. Mama o face mai departe si o vinde in piata domnilor din Bistrita. Aparea cu ea cand era calda, langa o oala de lut cu iaurt proaspat si un blid de supa de cartofi cu tarhon. "Na, ma Cornelutz, ca nu cu salama, duhana si margarina, manca-o-ar marhaile si porcii, si cu pita de burete de la bolda domnilor ii ajunge tu la scolile cele mari."


Se duc, incet, bunicile legendare care au dus copilaria noastra in sortul lor. Aici sunt ale mele, amandoua, in 1974. Cosma Nazarica din Prislop/Pripas in stanga si Ban Anastasia din Mociu/Mocs in dreapta.


Pe cal, eu cu mama.


Requiescat in pace, mama buna.

463 afișare0 comentariu