Cula cu Măgarii. Despre efectul experiențelor din copilărie

Actualizată în: Sept. 28

Dacă e să privesc satul Meseșenii de Sus din punct de vedere turistic, e superb. „E ca un copac. Strada asta, principală, e trunchiul, iar ulițele sunt ramurile” îmi explică o localnică căreia îi cerusem indicații, fiind complet pierdută. Eram în drum spre „Cula cu măgarii” - casa cumpărată de familia Milaș și amenajată ca o expoziție de obiecte vechi.



„Îi zice Cula cu Măgarii pentru că avea doi măgari pe care îi folosea și la munca câmpului. Marțea mergea în Crasna și vinerea-n Zalău, că atunci erau târgurile, și transporta bagajele precupețelor. Atunci așa se făcea. Se făceau cumpărături și se puneau la un om în căruță, se plăteau 3-5 lei, în funcție de cât era, și veneai cu mâinile în buzunar din târg.”

– mi-a explicat domnul Milaș la scurt timp după ce am ajuns.


Aici au locuit Niculae și Mărie alături de cei unsprezece copii ai lor, iar în vecini a crescut Gligor Milaș, singur la părinți.

Urmașii au vrut să vândă casa. Domnul Gligor era interesat de teren pentru a ridica un foișor aproape de casa părintească. Prețul cerut era mic, așa că le-a promis în schimb că va păstra casa în amintirea familiei care a locuit aici.


„Le-am spus că dacă ăsta e prețul, eu o să salvez casa, fără să mă gândesc atunci că o să fac muzeu din ea. De fapt nici nu e muzeu, e o colecție a noastră personală. Costumele populare sunt pasiunea nevestei mele, ea a adus aici piese din toate zonele țării, sunt lucruri mai noi și mai vechi... Nu sunt doar lucruri din Meseșenii.”


În casa pe care o vedeți aici au locuit Niculae și Mărie alături de cei unsprezece copii ai lor, iar în vecini a crescut Gligor Milaș, singur la părinți. M-a impresioant povestea acestor două case și familii încât am putut să trec cu vederea unele aspecte față de care în alte condiții nu aș fi fost, poate, la fel de indulgentă (cum ar fi faptul că nu e acoperită cu țigle vechi). Asta, și faptul că proprietarii țin să specifice de la început că spațiul amenajat nu are pretenția de muzeu și insistă pe faptul că e o pasiune a familiei, că lucrurile provin din zone și perioade diferite. Apreciez mult mai mult astfel de case, decât cele care sunt amenajate, poate, în linii mari la fel în interior, dar sunt prezentate mult mai purist. Interiorul, cu toate că deține o mulțime de obiecte și țesături, transmite un sentiment de acasă.



stânga - Niculae și Maria, în curtea casei lor / dreapta - același loc, acum. 2021


...omul ăsta, cu unșpe prunci, prima dată îmi dădea mie.

Curtea, în care erau cândva cotețe, o șură mare specifică zonei, și animale, acum este plină de copaci tineri de diferite soiuri, împrejmuită de flori bătrânești, viu colorate.


Noi, când ne mutasem aici, nu aveam niciun pom. Tata o fost constructor de case. Bade Niculae, cu cei unșpe prunci, venea în ogradă și culegea ce era.. mere, pere, cireșe, și venea la gard și îmi aducea prima dată mie. De aia l-am și iubit așe de mult și am vrut să păstrez și casa, pentru că, adult ajungând, mi-am dat seama că omul ăsta, cu unșpe prunci, prima dată îmi dădea mie. Spune ceva... De fapt au fost doișpe copii aici și niciunul dincolo” îmi spune dl Milaș glumind, pentru că, fiind singur la părinți, petrecea timpul mereu cu vecinii de peste gard.


Bade Niculae avea de toate fructele care se găseau în Meseșeni. Ăștia toți îs plantați de mine după ce am cumpărat casa. Am și altoit cu ce o avut badea. Din pomii pe care îi avea el, o rămas câțiva, unul e chiar cel de acolo (de lângă casă – vezi imaginea). Intrarea inițială era pe aici, prin lateralul casei. Limita de proprietate între casa noastră și a lor e gardul acesta de piatră.”



Casa, în care locuia o familie numeroasă, era alcătuită din doar două încăperi din pământ. În prima era un cuptor de pâine care între timp a fost demolat, dar s-a păstrat foarte bine cel camera de locuit (un cuptor zidit, iar între cuptor și peretele din spate este un undeț foarte lat, unde puteau dormi câțiva copii).

- Cuptorul este foarte frumos!

-Da, este. L-am reparat. Mă întreb și-acum cum făcea lele Mărie mâncare la unsprezece copii. Acum ar fi mare problemă să culcăm treisprezece oameni aici, nu? mă-ntreabă râzând.



„Pe aici, pe lângă peretele ăsta, trecea o râpă și casa începea să se ruineze din cauza infiltrațiilor de apă. Am avut mult de muncă aici, a trebit să refacem fundația. Am lucrat mai mult la reparații decât la amenajatul casei, pe care l-a făcut soția mea în două zile. (...) Am refăcut geamurile, dar exact cum au fost făcute inițial. Am lucrat cu un tâmplar din sat. Am curățat și grinda, dar e doar curățată și atât. La asta am lucrat foarte mult”

– și arată, într-adevăr, impecabil. Mi-aș dori un așa tavan în casă.



„Din casa originală mai este lavița asta, cele patru icoane, iar restul sunt adunate. Lăzile sunt din Sânjorzul de Meseș, acolo este o ghildă de lădari (o asociație), și de acolo e și soția mea. Ea a fost dansatoare și dansează și acum la Veteranii Meseșului. Are o gămadă de costume. Sunt, sigur, și lucruri făcute de mama: țoale, ștergare, fețe de pernă. (...) În fiecare săptămână, când merge la biserică, merge îmbrăcată în alt costum. La Sf. Vineri, când vedeți pe cineva îmbrăcată în costum popular, să știți că e nevastă-mea.”



Casa părintească

Spre finalul vizitei, domnul Milaș mi-a povestit despre părinți și casa construită de tatăl său. Toate lucrările în lemn au fost făcute de el, și i-ar fi plăcut să îi urmeze și fiul pasiunea, însă nu s-a transmis decât la a doua generație. Mi-au atras atenția în mod special lucrătura de la geamuri și goblenurile cusute de către mamă. Prezentându-mi casa părintească, deschide ușa din capătul coridorului și îmi povestește despre perioada în care studia la Zalău și venea acasă la final de săptămână unde putea să facă baie în cadă cu apă caldă (de la boilerul pe lemne). Au fost prima familie din Meseșenii care au avut baie în casă spre finalul anilor 80. Mama sa și-a dorit mult să fie casa păstrată așa cum au lăsat-o ei. Nu cred că e o poveste în care să nu aud că părinții sau bunicii au această ultimă dorință, dar în tot mai puține cazuri este respectată.


(foto 4, 5 - zestrea domnului Milaș, toate piesele fiind cusute de mama sa


Gospodării din Meseșenii de Sus

Am trecut pe lângă o mulțime de case și șuri de la care nu-mi puteam lua ochii, și pe care le văzusem și în timp ce mă îndreptam spre Casa Culii cu Măgari, așadar am mai făcut câteva opriri în sat.



Doamna din imagine (jos) în vârstă de 80 de ani, privește înspre vița-de-vie plantată de către tatăl său, care decorează minunatul gard de la intrarea pe talpa casei. După mulți ani în care a fost plecată din sat, acum locuiește în Meseșenii de Sus și îngrijește animalele din gospodărie. Îmi povestește în special despre porcușor, care are vreo 8 luni și se plimbă în voie prin ogradă: „Îi place scărpănat pă burtă. Aista în veci nu-l vezi murdar, nu să bagă nici în gunoi, de-ace nu miroase. Stă tăt aci pă lângă casă.”



I-am complimentat doamnei casa și gospodăria, în repetate rânduri, insistând pe armonia culorilor (albastrul cu care sunt vopsite gardurile, roșteiele, cadrele de lemn) așa că mi-a recomandat să merg la vecina, care are o cameră amenajată cu obiecte vechi. Am intrat în curte, am discutat, mi-a arătat camera și obiectele din ea, mi-a povestit despre soțul dânsei care este sculptor și mi-a arătat atelierul (nu m-ar deranja deloc să am un asemenea spațiu acasă, pentru pictat). Camera cu obiecte vechi arată extrem de bine,este impecabil îngrijită și amenajată cu bun gust, aerisit și luminos. Am avut nevoie de puțin timp pentru a-mi da seama că mă aflu în atelierul lui Jimmy, un domn foarte carismatic de la Amicii Muzeului Zalău, alături de care am fost în câteva deplasări în contextul unor festivaluri de reconstituire istorică.



De drum, am primit clătite cu silvoiță proaspăt făcută, fiartă la foc mic două zile, fără zahăr deloc.


____________________________________

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica - București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.


Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.







329 afișare0 comentariu