Tata a stat la noi trei săptămâni

Tata a stat la noi trei săptămâni, timp în care ne-a umplut de istorii, amintiri, cântecele, poezii și expresii din zona Sălajului, unde s-a născut. A început din prima zi. Întorși de la medic (motivul șederii, dar cu happy-end) era în culmea fericirii că e pe calea cea bună, gata pansat și că ce bine l-au "copozlit".

Și-a urmat întrebarea, care a devenit latimotivul șederii, "știi ce înseamnă...?" În majoritatea cazurilor răspunsul era nu și așa aflam de pildă de "copozlit" că vine de la găina fiartă și pigulită. Și tata, cel mai vesel, tonic și optimist om din câte mi-a fost dat să întâlnesc, era cu gura până la urechi și repeta "ce bine m-or copozlit ca pe-o găină!"


Ca o toantă nu mi-am notat pe loc tot, dar am recuperat totuși câte ceva.

Aprindeam serile câte o lumânare, lua chibriturile și întreba: "Știi cum li se zicea la astea? Moșini. Așa spuneau țăranii pe vremuri, mă duc la cooperativă să iau o șcutuie cu moșini, adică o cutie cu chibrituri." Și râdea amuzat și încântat.

A mai fost o serie lungă de cântecele din seria celor absurde, cum ar fi "foaie verde, laba gâștii, trec cătanele pe ștrec" (de la nemțescul Strecke/cale).

Și așa mi-am adus aminte și eu de o expresie foarte comică și sinistră în același timp – "pălite-ar/pălil-ar șlogu!" (de la Schlag, care înseamnă lovitură, dar în cazul de față mai degrabă cu semnificația "trăznească-l").

Dacă a apărut un gem de prune în peisaj, a urmat cuvântul "silvoiță", adică magiun de prune.

Groscior e smântână, scoacă e brânză de vaci. Adică brânza Făgăraș e "scoacă cu groscior". Și groscior făcea și sana aia bună la sticlă pe care o mânca diminețile.

Și-a mai amintit cum dormeau toți verișorii pe "cenușer" (pânză groasă, ca de sac) în fân în șură, deasupra bivoliței pe care o chema Floriță și care se lăsa mulsă doar de străbunica. Și cum făceau de Crăciun jucării – "corăbioare din coji de nucă și legănuș din pieptul de la rață".

Asta într-o noapte când eu lucrasem până la 3 dimineața și încheiam cu un whiskey. Și s-a trezit din somn și s-a uitat lung la păhărelul meu și i-am pus și lui unul și-am băut amândoi și-am râs "de la 3:14 la 4:17", așa a povestit a doua zi, pentru că are obiceiul să cronometreze tot, tot, inclusiv copozlitul.



Le-a cântat și lui Franz și lui Lustig (pe care l-a poreclit, pe drept, grasole-fasole) și a lucrat la primul lui birou din tinerețe, care acum a ajuns la mine. Și spunea, tot râzând, apropos de birou, "vezi tu dragă cum se închid cercurile în viață, că cine ar fi crezut c-o să mai desenez eu la ăsta". Și sigur, faptul că mai lucrează la aproape 85 ani, îl ține ager și în priză, dar este de fapt firea lui extraordinară, din care am moștenit câte ceva, dar nici pe departe destul.






135 afișare0 comentariu